Cabinet Ortodontie Cluj – Aparat Dentar pentru Adolescenti

Care este varsta potrivita pentru un aparat dentar la adolescenti?

Vârsta cuprinsă între 11 si 16 ani este cea mai obişnuită pentru tratamentul ortodontic, din urmatoarele motive:

  • Au erupt toţi dinţii permanenţi şi astfel pot fi detectate înghesuirile dentare, spaţierile dentare şi ocluziile( “muşcătura” ) incorecte, probleme care de obicei nu se corectează spontan.
  • Este vârsta la care are loc vârful de creştere care poate fi exploatat la maximum în cursul tratamentului ortodontic.
  • Adolescenţii au o rată a metabolismului ridicată, motiv pentru care durata tratamentului (durata de purtare a aparatului dentar) şi implicit discomfortul aferent pot fi reduse.
  • Este vârsta la care tratamentul cu aparate ortodontice este mai uşor acceptat deoarece mulţi prieteni şi colegi au aparat dentar şi astfel integrarea în grup este mai uşoară.


Tratamentul ortodontic la această vârstă poate fi faza a doua în cadrul unui tratament început în copilărie, sau poate fi un tratament de sine stătător.

Problemele cărora se adresează tratamentul ortodontic sunt similare celor din copilărie.

Unele dintre aparatele dentare folosite în tratamentul ortodontic timpuriu se folosesc şi în faza a doua de tratament. Acum efectul lor este maxim, deoarece tratamentul coincide cu vârful de creştere şi dezvoltare a organismului.

Aparatul dentar de elecţie este aparatul fix uni- sau bimaxilar, la care se adaugă şi alte elemente accesorii necesare.
Componentele principale ale aparatului dentar fix sunt: bracketurile, arcurile, ligaturile.

În funcţie de aspectul bracketurilor, adică a elementelor care se lipesc pe suprafaţa dinţilor, aparatele dentare pot fi metalice sau estetice .
În functie de modalitatea de fixare a arcurilor la bracketuri, aparatele dentare pot fi clasice sau autoligaturante.

Bracketurile autoligaturante au în construcţia lor o clapeta care se deschide si se închide . Avantajul lor constă în fricţiune mai mică şi posibilitate de igienizare mai bună.Însă costul lor este mai mare decât al bracketurilor clasice.Există în varianta metalică şi estetică.

Cat timp trebuie purtat un aparat dentar?

Durata medie a tratamentului este de 28 luni. Conştiinciozitatea şi urmarea strictă a indicaţiilor medicului contribuie la obţinerea rezultatelor în timp optim. Din contră, lipsa unei bune colaborări, absenţa de la şedinţele de control, neîngrijirea aparatului dentar, care duce la defecţiuni, prelungesc în mod inutil durata tratamentului.



aparat dentar metalic

Bracketuri clasice metalice cu module elastice.

aparat dentar bracketuri clasice estetice, transparenteBracketuri clasice estetice, transparente.

aparat dentar cu bracketuri autoligaturante, cu clapeta

Bracketuri autoligaturante, cu clapeta.

aparat dentar cu Bracketuri clasiceBracketuri clasice comparativ cu bracketuri autoligaturante.

Bracketuri autoligaturante estetice si metalice